Un video inspirațional despre tine

Găsim adesea pe Facebook și Youtube, acele video-uri inspiraționale, care în 2-3 minute ne emoționeaza prin povestea lor, uneori până la lacrimi. Sunt acele campanii care vorbesc despre simplitate, viață, bunătate, despre valori cu care noi oamenii ne-am născut.

De cele mai multe ori aflăm la finalul clipului că acesta promovează un brand. Unul comercial. De pildă, să ne amintim campania cu portretele desenate femeilor care atunci când se descriau pe ele însele erau mai puțin frumoase decât atunci când un necunoscut le descria. Și asta pentru că tindem să ne desconsiderăm și să nu ne apreciem în adevărata frumusețe. Clientul acestei campanii era Dove, un brand care deși vinde produse care ne fac mai “frumoși” la suprafață, vrea să arate că îi pasă și de profunzimea umană. Și de asta atrage awareness emoțional, conducând la clienți care vor iubi brandul.

Și acum revenind la tine. Cum ar arăta un video inspirațional despre brandul tău? Brandul tău personal – adică tu omul, sau brandul companiei tale. Te-ai gandit vreodată ca poți fi la fel de inspirațional precum oricare alt brand cunoscut mondial căruia i s-a pus eticheta de motivațional? Dacă nu, gândește-te de acum. Gândește-te la acele experiențe din trecut care te-au schimbat. Gândește-te la locurile, oamenii și obiectele care te inspira și îți dau energie. Împartașește cu lumea experiențele tale. Ceilalți ar avea câte ceva de învățat pentru suflet, de la tine.  În 2018 noul limbaj uman e video. Ai încredere că poți fi motivational pentru o lume întreagă, atât timp cât ai curajul să vrei să faci asta. Stă în puterea noastră să comunicăm pozitiv, să educăm și să-i motivăm pe ceilalți.

Hai să vorbim despre asta pe mail.