Aceasta scriere ii va face pe foarte multi sa ma urasca tacit sau sa ma injure pe fata pentru ca se vor simti invocati. Deobicei cei care scriu astfel de posturi sunt considerati rebeli, nonconformisti, extrovertiti, razboinici sau suparati pe viata, pe lume etc… As vrea sa il luati ca atare, mai ales daca imi cunoasteti felul de a comunica deschis si foarte deschis, indiferent de spatiu, om, functie sau grad. Poate o sa va ajute sa constientizati lucrurile pomenite, mai mult decat pana acum.

Vorbesc azi despre ceva ce ma seaca de mult timp. Nu stiu cat va inspira articolul asta dar scopul lui e mai mult de a semnala decat de a inspira, de data asta.

E vorba de influentele NEGATIVE ale americanismelor, corporatismelor si ale limbajului “organizational” modern asupra limbii romane naturale, simple. Adica despre cat de urat impopotzonam limbajul sau discursul nostru cu scaieti occidentali, ticuri verbale moderniste care ne transforma, ne falsifica putin.

Si ca sa fiu la subiect, cum imi place dar nu imi iese, voi vorbi despre expresiile pe care le imprumutam fara sa ne dam seama, iar ulterior ne intra in sange si ne retardam. Dar grav… Initial le-am sesizat la PR-itze. Atunci cand zambesc larg si frumos dar exprima complex si ascuns si total indirect, un mare refuz… Apoi m-am imprietenit cu unele PR-itze si am avut norocul sa le cunosc si in situatii naturale cand nu sunt setate pe ON cu limbajul asta…. rigid si frigid.  Apoi l-am gasit utilizat de multi oameni din organizatii care, DA, stiu sa comunice, dar nu o fac relaxat… o fac impunand imaginea de STIU SA COMUNIC, printr-un limbaj vadit ‘modern’… strict profesional… fara loc de personal. Ca defapt asta e. Limbajul “corporatist” cum i se spune, ne depersonalizeaza. Ne raceste. Ne inchide fereastra catre noi. Lumea nu mai poate sa ne cunoasca, printr-o comunicare normala… simpla… cu putine cuvinte dar alea naturale…

Exemplul 1, cuvantul MIS(H)TO, pana acum ceva ani era considerat un cuvant urat, tiganesc, putin cam rusinos, parintii ne cam certau cand il foloseam. Acum, expresii precum “oameni mishto…”, “lucruri mishto…” sau “oameni care fac lucruri mishto…” sunt folosite de persoane importante, comunicative si comunicatoare de mesaje, branduri (reprezentari) IN MOD REGULAT, REPETITIV, TIC VERBAL, PARADIGMA LINGVISTICA…  Si fiecare are prostul obicei de a articula si a accentua cuvantul ala “mishto” din expresiile astea, care mai de care mai evident si subliniat.  De ce macar din cand in cand nu inlocuiti asta cu definirea extinsa, explicativa, a atributului “mishto”? Va rog eu mult, pentru creierii si urechile mele…. Nu mai vreau neam sa cunosc oameni mishto care fac lucruri mishto… vreau sa cunosc oameni cu experienta in x domeniu care fac aia aia aia deci da, sunt interesanti!  Multumesc o data.

Super! Dar ce-o fi super asa la 3 vorbe, un “Super!”. Entuziastilor!… daca iti zic ca iti dau un colt de foaie de hartie…. Super!  Daca iti zic ca am timp sa vorbim un minut la tel… Super!  Daca sunt online… Super! … Aha, iham, super! …  Prefer “bine”, in loc de super. E mai romaneste asa. Defapt am doua cuvinte preferate, BIIIINE si MAAAAARE, ca mie imi place mereu sa fie BIIINE si deobicei cand merg in spatii noi sau ‘visez’ asteptand o portie de mancare la un X local de care am auzit, in capul meu astept ca portia sa fie MAAAAARE.  Super, nu?!  Stiam eu.

Apoi, pana sa trecem in americanisme preluate hai sa ajungem in ardeal…. Ma frate-miu… pai inteleg ca iubim ardealul chiar daca multi dintre noi nu avem nici in clin nici in maneca cu el, adica chiar daca nu suntem nici macar jumate ardeleni, il iubim pentru spiritul de acolo si pentru oamenii si viata de acolo dar asta nu inseamna sa folosesc “FAIN”, obsesiv… daca FAIN asta nu se leaga neam cu limbajul meu neo-lingvistic. Din nou… “lucruri faine”, “oameni faini”… din guri care nu sunt de acolo. Inteleg, cei care au treaba cu zona ardeleneasca – fie ca au crescut sau au trait acolo – au obisnuinta de a vorbi graiul ardelenesc,  e de inteles si de iubit. Si eu sunt jumate ardelean si imi mai scapa un “no”, un “fain” (dar la asta ma redresez, avand in vedere obsesia contextului dat). Dar restul? Ardelenilor! O Romanie cu Communication Skills Ardelenesti (vezi ce urat suna) intre cuvinte  occidentale. Mi-ar placea sa aud limbajul natural ardelenesc de la oameni care au in ei spiritul ala specific. Ii recunosti din privire, din energie!  Multumesc a doua oara.

“Cum se intampla lucrul asta?” “cum facem sa se intample evenimentul asta?”. Nu suna usor ciudat romaneste?  How it happens, e de acolo… dar tradus… e usor scartaitor…. Nu suna mai romaneste alte locutiuni?  ”Trebuie ca el a stiut de actiune inainte”.  Abecedaaarule salveaza-ma! Verbul MUST, must americanu’ asta, are sens in limba lui, in compozitii! In a noastra e pe dos dar slava Domnului si DOOM-ului ca nu e utilizat atat verbal cat in scris, mai ales la traducerea cartilor straine…  Sau din aceeasi categorie, prezint “Esti ok cu asta?”. Adica cum adica?… ca sa ma citez pe mine. Nu suna bine sau mai bine zis mie nu imi suna bine. “Are you OK with that?” poate da, e de la ei e de acolo dar transpunerea… vine pe dupa ureche asa.

Lucrez cu multe organizatii foarte productive si interesante ca echipa si actiune dar ma ia capu’ cand am sedinte cu ei. Unul din 5 cuvinte la ei este in engleza. Iar ei se simt bine comunicand asa, se simt eficienti si au senzatia ca la unison comunica in aceeasi limba. Cuvinte de care nici nu am auzit. Intr-un fel, chiar daca pare normal sa asimilam termeni gasiti in studiile noastre sau in cercul nostru de interes, e bine sa nu luam asa de-a gata, termeni, expresii, utilizari. de cele mai multe ori suna nefiresc.

Vorbiti naturaaal, fiti naturaaaali, lasati limba si mintea sloooooboda, nu zic sa fim vulgari sau argotici dar sa nu mai avem un batz in poponetz cand incercam SA COMUNICAM MULT PREA CONSTIENT unu la unu, unu la 100, unu la 50…

Nu e modern, Nu e eficient, nu e exciting (las-o-n-colo bine ca nu l-au tradus mort-a-mort [copyright LP], si pe exciting asta). Este fals. Este rigid tipul asta de limbaj. Parca am tras pe nas toti ceva si am apucat sa vorbim cu totii ciudat.

Mereu cand vad femei, tinere mai ales, vorbind asa “office” si rigid si impersonal, am un instinct “afectiv” de a le intreba daca tot in stilu asta comunica si noaptea in pat… E urat de imaginat!  Vorbiti romaneste! Vorbiti uman, nu corporatist…

Toata lumea care vede “discursul” meu in Parlament are o reactie … si aici mi-am adus aminte de alt cuvant cu care ma bat, “WOW!”. Defapt daca stai sa asculti cu atentie ce am balmajit acolo ai sa vezi ca in esenta nu e un discurs deoarece eu niciodata nu imi pregatesc discursuri dinainte ci stiu punctele pe care vreau sa le ating, iar in functie de energia audientei compun forma ad-hoc. Si nu ma mandresc cu asta pentru ca asta inseamna neglijenta si superficialitate dar in acelasi timp NATURALETE si EFECT GARANTAT, lucruri care primeaza ca scop, pentru mine. Ceea ce uimeste in acea cuvantare,  poate, este faptul ca mi-am permis sa vorbesc liber si deschis ca intotdeauna, intr-un spatiu oficial, Camera Deputatilor, in care se utilizeaza de obicei, de fel, constructii lingvistice care mai de care mai oficiale, diplomate.  Eu cand revad acel monolog inspirational, ma simt jenat de incoerenta ideilor mele. Ca dealtfel in fiecare cuvantare sau training in care am idei cu duiumul si se incaleca si fac flic-flac una peste alta. Si cu toate astea se pare ca atentia se pune pe continut. Norocul prostului…

Asa, va spuneam de WOW, ati auzit de “efectul wow”? Ei bine, un eveniment reusit asupra publicului, un cadou simplu sau un mesaj care trebuie comunicat, nu mai e de ajuns sa fie interesant, surprinzator… trebuie sa fie WOW ma frate…  Acum imaginati-va diverse  chipuri cunoscute pe care s-ar citi efectul WOW!

Bineinteles ca odata cu aceste expresii devenite tic, mai ales in discursuri, prezentari, ele apar insotite de gesturi, de limbaj nonverbal, din ce in ce mai tipic dar care are mult de-a face cu modul nostru propriu de a ne controla emotiile. Eu de exemplu, daca nu sunt in stare buna si am si ceva pasi de facut inainte sa tin cuvantarea, ma inhib grav, imi inghit limba sau mai bine zis aerul. Asa ca prefer sa respir 4-5 secunde inainte de a incepe binecunoscutul “Bine v-am gasit, sunt Tedy Necula si am prune in gura…”. si cu toate astea sunt vorbitori si vorbitoare care au tendinta aia de a se tine cu o mana de degetul celeilalte maini. Si il freaca… Si il freaca… Si da de inel de cele mai multe ori si il baga si il scoate si il baga si il scoate, de ma gandesc translatand miscarea, Doamne de cate ori poate simti degetul inelar ca se Casatoreste si Divorteaza, cu asa stapan, posesor-de-deget-frecat-emotional, speaker (vorbitor).

Si acum, Bonus Track,  ca tot sunt blamat, banuiesc,  dupa atatea paragrafe, sa trecem mai departe, in obisnuinte mai simple care, DA, fac parte din bunele maniere si cei sapte ani de acasa dar nu sunt cam aiurea asa putin uneori?  Faci cunostinta cu cineva… nu il cunosti, dai mana cu el, iti spune numele lui – un singur cuvant deci. La care tu: “Incantat!”. Da ce te incanta asa repede? Numele lui?! Fatza?! De cele mai multe ori poate o nimeresti, te va incanta ca l-ai cunoscut… Dar asa la 3 secunde jumate esti incantat tot?!

V-ati gandit vreodata la urarea “sa traiesti!” sau “sa-ti traiasca!”  Pe mine ma ia cu fiori, adica e prea probabil sa mor mai rapid decat e cazul?  Sau sa imi moara ceea ce /cui  imi urezi “sa-mi traiasca”? Brrrr… Explicatia plauzibila si simpla la asta este ca defapt aste e prescurtarea de la Sa traiesti multi ani! sau Sa-ti traiasca multi ani!  Dar chiar si asa…

Stiti care e partea foarte proasta? Intrand in asemenea cercuri si eu ajung sa vorbesc ‘corporatist’.  Si mi-as da cate un capac imediat ce realizez ca tocmai am spus ceva din acest spectru. Nu ca e ceva rusinos dar simt ca nu face parte din felul meu de a vorbi. Nu e pe sleau. Iar daca diplomatia inseamna sa nu o dai pe sleau si sa te porti cu nuante, interpretari si ingrijiri, atunci diplomatia verbala e o mica minciunica frumos mirositoare. Pe scurt prefer sa imi spuna cineva “Esti prost!” decat sa o zica “Stii, ma gandeam ca ar fi bine sa mai cauti sa acumulezi ceva experienta in x domeniu si apoi sa mai vii sa…” Da ce risiiipa de cuvinte. Daca tonul la “esti prost” e adecvat caracterului tau, s-ar putea sa aiba efect pozitiv.

Si unii ar zice, uite cum o da Tedy in mitocanie pana la urma. Nu e asta scopul. Stiu sigur ca macar cativa sunt pe acelasi simt cu mine vis-a-vis de naturaletea sau nenaturaletea comunicarii. Va invit sa intregiti articolul sau sa il combateti, dupa caz.

Fiti naturali!