Am revenit din CROS Camp. Un loc uimitor, departe de orase, departe de fixatii si mai ales departe de modalitati standard si ineficiente de invatare. Pentru ca in CROS asta e cuvantul de baza: invatare aka Learning. CROS (Centrul de Resurse pentru Organizatii Studentesti) dezvolta un model alternativ de invatare, paralel cu sistemul universitar standard romanesc, un model care se refera la Autonomie in Invatare, adica la a-ti gasi resursele necesare pentru a urma propriul drum in educatia ta. Comunitatile lor de practici – New Media School si HR Emotion – dezvolta in ONGS-uri (organizatii studentesti) spiritul autodidact si productiv, utilizand cele mai noi mijloace de comunicare pentru o eficienta maxima in dezvoltarea proprie si de grup. De 2 ani sunt prietenul lor si impreuna cu Filmmaking Romania am dezvoltat proiecte mici pe training si productie, colaborari care ne-au legat strans unii de altii. Impreuna cu Bogdan Benea am realizat filmul CROS Camp 2011, un documentar de lungmetraj, inspiring si plin de Learning, care va fi lansat in iarna.

CROS CAMP este tabara anuala care deschide noul an CROS. Anul asta, CROS CAMP-ul a fost un portal prin care trecand, am schimbat cu totii atitudini, am acumulat multe cunostinte, ne-am sensibilizat putin si am luat energie si idei mari pentru noul an. Au participat 100 de tineri din ONGS-uri, alaturi de foarte multi oameni de succes – coachi, profesionisti in diverse domenii, oameni cu experienta in educatie, care adera la modelul CROS, depasind modelul standard. Am fost la Plaiul Foii. 6 zile. In inima Pietrei Craiului.

Deviza CROS este “Sharing Attitude”. Prin atitudini, imaginea noastra se schimba. Atat imaginea de sine cat si cea reflectata – cum ne vad altii. Atitudinea naste reactii care aduc incredere in sine, in ceilalti si totodata simtul progresului in orice directie, personala, profesionala, etc. Cele 5 atitudini pe care CROS-ul le insufla sunt Relating, Learning, Playing, Sharing, Dreaming. Toate astea se construiesc una peste cealalta si formeaza omul autonom, stapan pe el si pe deciziile lui. Trebuie sa ne insusim si sa nu uitam fiecare din aceste atitudini. Si Camp-ul a vost impartit in 5 zile, pe cele 5 atitudini.

In prima zi oamenii s-au cunoscut. Au spus povesti din propria viata. Unele foarte emotionante si adanci, deodata cu viata si cu moartea, altele hazlii si cu patanii de neuitat. Povestile ii leaga pe oameni. Povestile personale tin loc de “eu sunt/fac/am/ma comport/”. Povestea pe care alegi sa o spui celorlalti despre tine, te oglindeste intr-un fel. Te face recunoscut prin ceva din experienta ta. Asa ca oamenii au ras si au plans impreuna, unii pentru altii, unii de la altii si unii cu altii. La sfarsitul zilei, echipele pe care s-au desfasurat activitatile erau bine inchegate si puternice. Mai ales dupa ce jocul de ‘cautare si challenge prin padure’ i-a pus laolalta, relevand faptul ca nu competitivitatea ci reuniunea echipelor este de baza.

Ziua de Learning a adus primii invitati care au tinut discursuri motivationale si workshopuri pe domenii diferite de activitate (web, social, design, comunicare, creativitate, mind health etc). Oamenii au invatat unii de la altii, nu numai cei mai tineri de la cei cu experienta mai mare ci si invers. Defapt asta este tot parte din model. Invatam constant de peste tot din jurul nostru. Le-am vorbit si eu despre cum sa iti construiesti propria experienta si sa ajungi mare, cu propriile puteri si cu oamenii din jurul tau. Cu ocazia asta mi-am pus un gand: cand oamenii nu vor mai plange la vorbele mele (pentru ca nu le pot numi discursuri deoarece se construiesc pe loc), atunci voi stii ca conditia mea fizica s-a imbunatatit. Pentru ca subconstientul lacrimeaza datorita antitezei intre potential si imagine reala. E o inspiratie combinata cu ceva compatimire si recunostinta. Dar mi-am dat seama ca nu imi ajunge doar sa ii inspir pe oameni… Uneori vrem ceva mai mult de la unii… Sau chiar de la noi. Complicat dar simplu in esenta. Au participat in ziua asta oameni mari si m-am bucurat sa iau parte la diverse workshopuri care mi-au adus plus de cunostinte.

Playing, ziua 3 a fost deosebita. Dimineata, cand am iesit toti cei 100 de oameni din cabana care azi avea ferestrele acoperite intentionat, Tot cerul era acoperit de baloane de sapun, zmee, care zburau in toata valea muntelui sub un soare deosebit care nu mai aparuse asa frumos pana in ziua asta. In tot camp-ul erau tot felul de jocuri, de la cele ale copilariei pana la ateliere de handmade, boardgames, yoga, sporturi, ceva de vis. Mi-am dat seama in dimineata aia de cat de important e jocul la orice varsta. Mi-am adus aminte de prima masinuta metalica pe care am avut-o sub patut cand eram mic. Am trecut prin fiecare ‘colt de jocuri’ din camp, a chiar – undeva era ceva cu magic games adica trucuri si tot felul – si am vazut oameni jucandu-se, de dimineata pana seara, cu scurta pauza de masa, la fel ca in copilarie.  O zi de neuitat. Seara a fost bal mascat.

In Sharing, ziua 4, am impartasit si am acumulat. Sesiunile de unconferrence si living library, au nascut dezbateri si din nou am invatat unii de la altii. Tin sa amintesc ca al meu coleg de echipa, Bogdan Benea, a facut senzatie cu unconferrence-ul pe care la tinut despre SpongeBob.

Ultima zi, cea de visare, a fost un challenge mare pentru toti. Pentru unii e un challenge chiar si faptul ca pot visa. Si este unul si mai mare atunci cand o faci urcand pe munte, aproape sus de tot, pe un traseu greu dar care te face puternic si  care iti arata ca trebuie sa pui forta pentru a ajunge sus la visele tale. Drumul e greu. Dar luminisul de sus, de la altitudine, e divin. E mai aproape de cer. Insa coborarea e foarte grea… Am facut intindere la stangu de la ea, inca ma refac. Multumesc oamenilor care m-au ajutat sa urc si sa cobor. Tot drumul am incercat sa fac ceea ce fac si in viata. Sa am grija sa se simta bine chiar daca trag de ei si ma ajut de ei, sa fie bucurosi si cu o energie multa si mare si buna si tare. Sper ca nu i-am chinuit extrem, dar stiu ca le-au fost iertate multe pacate, milostivindu-se cu mine sa ma ajute sa ma catar pana sus… E o treaba si asta. Te gandesti asa, e ca in viata, urcarea e mai usoara si frumoasa, coborarea e grea si cam urata. Am vazut munti cu varsta. Am vazut pentru prima oara un refugiu. Am mai urcat inainte decat pe Clabucet, Paltinis si chestii mai mici. Acum a fost ceva special si oamenii cu care eram acolo sunt speciali. Cand am coborat nu stiu ce a mai fost pentru ca am dormit ca ursul.

La plecare… ne-am scris scrisori. Cu dorinte si cu vise pana la anul. Ni le-am dat fie noua-noua, fie noua-altora, ca sa ni le tina pana atunci. Am primit si eu foarte multe. Am fost uimit cand cutiuta mea era plina. Nu as fi crezut. Nu prea pun pret pe cat de mult sau putin influentez in bine energia oamenilor. Si am primit si eu o scrisoare de la cineva pentru sine insusi, o scrisoare pe care va trebui sa o pastrez si sa am grija de ea macar un an. Nu mi-am inchipuit niciodata cat de mare, nu grea dar puternica, este responsabilitatea asta. E ca si cum cineva ti-ar spune “tine putin bucatica asta din sufletul meu. Ma intorc peste un an si  o iau, vezi sa nu o pierzi!”… Si mai ales cand bucatica apartine cuiva care pentru un oarecare timp, scurt sau lung, ti-a parut special… Simtirile alea frumoase din taberele adolescentei, apar si acum mai tarziu dar parca nu iti vine sa le iei in serios daca ai avut antecedente. Macar te amuza si iti aduc aminte ca nu te-ai schimbat mult prea mult pe interior fata de cand erai mai mic.

Dincolo de tot ce s-a intamplat si  ce am acumulat, sunt foarte norocos sa fiu aproape de CROS, de ceea ce fac ei si sa ne ajutam unii pe altii in dezvoltare. Coreland tot ce mi se intampla, toate planurile pe care le am, cu filmul A Day in A Life, cel produs de Youtube, nu imi pot dori decat viata lunga si sanatoasa. Restul vine de la sine. Si chiar vine daca te lupti putin si chiar vine bine te tot, pazea!

Sper ca filmul pe care il fac cu Bogdan sa fie la fel de puternic ca Aripi de Foc si sa aduca stelute la Awareness CROS-ului. Pana atunci, mai avem de filmat si de facut multe vara asta.